Kiwi oferă ceva - chiar dacă puțin - în plus față de distribuțiile menționate mai sus prin simplificarea configurării și setupului inițial, prin timpul mai scurt în care ai un sistem cu aproape toate funcționalitățile active și prin evitarea căutărilor sau confuziei datorate lipsei acestora.
Mă găndesc care ar fi metoda cea mai bună de a continua să oferim o astfel de soluție pentru utilizatorii locali așa că am pus un poll cu 3 întrebări în engleză aici . Aș reduce frecvența edițiilor (până la urmă a fi la zi nu e o prioritatepentru majoritatea începătorilor, altfel nu ar folosi încă Windows XP) dacă ar fi semnale mai clare legat de ce lipsește din setupul actual care ar putea face și mai ușoară sau plăcută adopția - aplicații instalate implicit, configurări specifice unor scenarii sau medii de lucru/școală. Dacă adunăm căteva idei clare am putea continua pe 10.08 LTS (sau 10.10) cu updaturi timp de un an sau doi și să ne concentrăm pe aplicații specifice locului lăsând sistemul de bază stabil.
Cine are idei și dorește să contribuie la răspândirea softului liber în România prin Kiwi e invitat să le detalieze în poll, nu neapărat în engleză. Mai încolo le discutăm și pe listă.
13 comments:
Pana cand e valabil poll-ul?
nu am pus o limita de timp
Mie mi se pare greu de instalat (ubunu de 3 ori am incercat azi sa-l instalez-nu boota dupa instalare :( ), acum decarc noua versiune sa vedem dc merge pe pc-ul meu.(spre deosebire de ubuntu-x64)
Pacat ca imaginea Kiwi Linux 10.08 de pe ftp-ul UPC http://ftp.astral.ro/mirrors/kiwilinux.org/kiwi-10.08/kiwi-10.08.iso E PRAF SI PULBERE! Am stricat 2 CD-uri incercand sa fac un CD boota-abil de pe nenorocirea aia de imagine. Daca si celelalte imagini hostate pe alte servere, au cate o hiba mai putin evidenta decat imaginea asta, adio credibilitate!
Cornel M: s-a potrivit suma Md5 cu ce scrie pe site? Ai dat verificare CD la bootare?
De ce aţi renunţat la Wubi pentru kiwi 10.08 ?
Era cel mai uşor mod de a fura utilizatorii de Windows
Eu unul sunt de acord cu ce ai zis pe blog; parerea mea este sa creezi cate o versiune la fiecare LTS a Ubuntu, de vreme ce are un suport tehnic mai lung asa s-ar reduce timpul ptr concepere si ar creste cel ptr diminuarea bug-urilor.
salut la toti si multumesc celor care isi pun mintea la contributie sa creeze acest sofware deoare ce il am il folosesc pe un hdd extern si sunt foarte multumit de iel si nu am problemele celorlalti care au stat pana acum si au cautat cracuri pentru wingos si nu stiu cei aia o distributie linux nu ca as fi expert dar pana acum m-am descurcat binisor pe aceste distributii free software si le multumesc celor care dezvolta acest software KIWI LINUX succes in continuare.
Recent am instalat Kiwi pe laptop si am renuntat la windows cu totul.
Am mai avut incercari de a instalat Kiwi dar numai pentru cateva zile, acuma o sa raman cu totul pe Linux.
Pe un blog - nu mai stiu care - am citi ca s-ar putea renunta la aceasta distributie, desi mi-ar parea rau se renute la ea.
Si in legatura cu ce sa scris in articol, cel mai bine ar fi ca o noua versiune la Kiwi sa apara o data pe an.
Stiu ca am mai facut un comentariu, dar este mai vechi si acuma vin cu o sugestie.
Din cate am citi pe internet utilizatori de Ubuntu nu le mai convine cum este configurat Ubuntu 11.04 si cele care vor urma.
Sugestia mea vine ca urmatoarea versiune de Kiwi Linux (daca va mai fi) sa fie bazata pe Linux Mint sau pe Debian.
Salutare si la multi ani.
Va multumesc si eu pt Kiwi Linux, cred ca va urmaresc din 2007 evolutia si in 2007 si 2008 am avut Kiwi pe laptop. A fost o experienta foarte placuta.
Acum citind pe blog si vazand pe site ca ati rarit aparitiile de Kiwi, sunt putin dezamagit. De fapt m-am speriat ca ati renuntat. Insa, citind logica dupa care va ghidati, pot sa zic ca sunt de acord cu rarirea aparitiilor - doar ca poate ar trebui sa faceti un timeframe si sa anuntati cand va apare urmatoarea versiune de Kiwi. Daca va veti baza pe Ubuntu in continuare, puteti usor sa va faceti si voi planul si anuntul. Cum a zis si Moldovan Cristian, acum cu Ubuntu si Unity GUI, poate si voi o sa trebuiasca sa luati o decizie pe ce sa bazati viitoarele ditributii de Kiwi. Eu v-as ruga sa ramaneti cu Ubuntu. Deja stiti cum sa-l "dezbracati" de cele in plus si sa-l "imbracati" in cele potrivite. Schimbarea vizuala a fost mare la Ubuntu, dar sunt sigur ca se vor obisnui si useri Kiwi la ce veti face voi din Ubuntu.
Aplicatiile voastre sunt perfecte pt mine ca si numar si usability. Kiwi mi se pare mai bun decat Mint si Ubuntu pt ca ofera funtionalitate imediat dupa instalare (si Mint la fel ofera functionalitate, dar aplicatiile din Kiwi imi convin mai bine). Sincer, folosesc engleza ca e mai usor sa lucrez asa, romana si maghiara nu as folosi (bine, maghiara nici nu stiu :) )
Astazi repar acel laptop Acer Aspire 5003WLMi din 2006 pe care am avut primul Kiwi si o sa pun iediat pe el cel mai nou Kiwi de la voi. Sunt sigur ca va merge perfect.
Succes in continuare si abia astept versiunea noua.
O sa mai apara o versiune noua de kiwi?
Nu stiu. Cred ca inca este loc de ceva mai usor de utilizat decat Ubuntu dar bazat pe Ubuntu fara a fi o schimbare radicala ca si Mint. Dar din lipsa de timp si din lipsa unul plan concret cu Unity in peisaj, nu a aparut inca o noua versiune.
Post a Comment